Zane pe stoc. On Stoke. On Trent.

Ideea

Zi de primavara britanica, mai precis de luna Mai. Oj si Jo erau pe autostrada, impreuna cu mama partii gratioase, deci feminine a cuplului. Nevoia de cofeina precum si dependenta lui Oj de un anumit lant de cafenele (pentru a nu face prea multa publicitate acestui lant american colorat in verde, nu-i divulgam numele) ii fac pe cei doi, acum trei, sa iasa de pe celebra M1 catre un spatiu de servicii care avea si cafenea. Acea cafenea. 🙂 In timpul lungii asteptari a lui Jo ca Oj sa ia o decizie in ceea ce priveste sortimentul care ii va bucura simturile, acesta se apuca sa rasfoiasca un maldar de pliante turistice. Pe care, deja extrem de aproape de un moment de pierdere de sine din cauza asteptarii, decide sa i le dea lui Oj. De unde sa stie el, sarmanul, ca va fi unul dintre rarele momente ale existentei terestre a partenerei lui cand aceasta chiar le va citi. De aici pana la fraza “Iubire, asa-i ca intr-un weekend, cat mai curand, mergem la Stoke-on-Trent?” nu mai este decat un clipit de gene. De piatra (pretioasa au ba) sa fii, si tot nu poti folosi negatia. Mai ales ca intrebarea mentionata era insotita si de una dintre privirile alea galese, care ar fi convins si un crocodil sa devina vegan si aparator al drepturilor gazelelor nomade. Deci… cap compas Stoke-on-Trent.

La gradina

Ironia sortii face ca in momentul in care cuplul nostru se indreapta catre Stoke-on-Trent sa fie insotiti tot de mama. Dar de a lui. Soacra mare, deci pericol triplu. Dar cum tinta ramane tinta, indiferent de pericole, iata-i la Trentham Estate, UK’s Garden of the Year in 2015. Sincer, Windsor Palace Garden ca p..da tigancii pe langa orhideea nipona in comparatie cu aceste gradini. 🙂

Prima silaba a celor trei e “wow”. Si urmatoarele. Totul pare rubensian. Explozie de culoare si forme, discret si intentionat asimetrice. Pana si lacul pare multicolor. Lume multa, relaxata, bucurie si liniste. Fanfara, evident cu morga britanica, dar repertoriu cosmopolit. Da, da, ca in orice parc care se respecta, era si fanfara. Ca de obicei, tacanitul aparatului foto atasat de Oj e omniprezent. Are si de ce. Nimic din ce e acolo nu poarta pecetea banalului. Fara opulenta, fara pretiozitate, insa cu elemente neasteptate si multe efecte de culoare, datorate arhitecturii florale, pe care parca Andy Warhol ar fi gandit-o. Hat on pentru peisagisti!

Vechea cladire a Primariei face parte integranta din ansamblu, parca in jurul ei e construita gradina. Sau chiar asa o fi…. Si ca sufletul sa iti fie pe deplin exaltat, din cand in cand, in cele mai neasteptate locuri, iti sarea in cale si cate o zana. Da, exact, zana. D-alea magice, cu puteri la fel ca ele. Pacat ca Jo nu le stia limba, ca ar fi avut o doleanta, poate doua la ele. Asa, s-a multumit sa le admire pe ele si sa o soarba din priviri pe Oj in timp ce le tragea in poza. Evident, ca orice zane care se respecta, mai ales de prin Regatul inca Unit, magicele aveau in paza si o multitudine de specii de trandafiri, care de care mai premiati si apreciati. Clar nu erau pentru dulceata, dar cert erau pentru indulcirea sufletului si tresarirea privirii. Ce mai incolo si-ncoace. Gradina Edenului.

Sa nu uit, zanele sunt creatia unui om, nu a unui zan cu o alta zana. Robin Wight e numele lui. Amy cu acelasi nume, in calitate de fiica, continua creatia tatalui, ea insasi o zana a papadiilor.

La rude

Dar cum pelerinilor le sta bine cu ulita sub talpi, cei trei (ati uitat de soacra, nu-i asa ?!) pleca catre o latura a gradinii unde vietuiesc, intr-o amagitoare libertate, rude indepartate de-a lui Oj, Jo si de-ale tuturor, macaci Barbary de felul lor. 140 de exemplare (intre timp e posibil sa mai fi aparut cativa mini) unul si unul. Sau unii si unele. Maimutareala maxima!

Atat de bine se simteau si de in mediul lor erau acesti Barbary, incat le era lene macar sa simuleze ca nu sunt obisnuiti cu bipezii, verisorii lor cu alfabet articulat si cont de Facebook. Mai mult, hominizii erau intrusi acolo. Fiind weekend si in lumea primatelor, nu pareau a fi preocupate cu ceva lucrativ. Mancare, bautura (ca erau si sugari agatatori pe acolo) si jocuri acrobatice, denumite generic maimutareli. 🙂 Unii dintre bastinasi erau atat de aroganti, incat mai ca te dadeau la o parte de pe alee, ca sa treca ei. Evident, intelectualii locatiei erau preocupati cu scarpinatul. Altora. Ca pe ei ii scarpina in sistem troc un alt intelectual. Cam ca in politica.

Si desi poate glasul indepartat al sangelui poate i-ar fi impins pe pelerinii nostri sa mai zaboveasca in acel loc, ora tarzie, ca si foamea ii fac pe cei trei sa plece, doi dintre ei promitandu-si reciproc ca vor reveni si pentru partea manufacturiera din Stoke-on-Trent. Si au revenit. Doar cei doi. Dar despre asta, un pic mai tarziu. 😉

Narator: Geanni-Manuel Mihai, carti postale: Camelia Muntean

 

 

 

Advertisements

2 thoughts on “Zane pe stoc. On Stoke. On Trent.”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s