Romania pitoreasca. Pe dos

I. Romania pitoreasca. A mea si a ta.

Miros de fan proaspat cosit. Sau de alge de mare tinand captive scoici intr-un ultim vals, sortit reintoarcerii la molecula primara, esuate pe malul unei mari care numai neagra nu este.
mare1cositfanSau mirosul plin de intelesuri si simboluri al painii proaspete scoase din cuptorul nelipsit al gospodariilor taranesti, fala stapanei casei. Sau fericirea copiilor care se bucura de zapada, insotiti de acceptul complice al parintilor, fosti si ei la randul lor asemenea piticaniilor carora le-au dat viata.albSau rasaritul de soare vara, in care harmalaia facuta de animalele de curte (intens acompaniate de cainele casei si eventual de minim doua-trei pisici din rasa maidanez imperial) reprezinta de fapt chintesenta inceputului unei noi rutine zilnice in cea mai mare parte a Romaniei.capreSau colindele de Sarbatori, ca nicaieri altundeva in lumea asta larga, in care fiecare colinda pe fiecare, cei necolindati aproape simtindu-se dincolo de marginea societatii.

Sau scaldatul vara, pe arsita, in fiecare ochi de apa, impreuna cu prietenii si nu numai.

Sau nenumaratele pretexte zilnice ale fiecarui roman de a se vedea la o vorba – pahar, sticla, fursec, dulceata, fasole, etc – cu vecinii sau prietenii, pentru a se putea “certa” din cauza politicii, vremii, lui Trump, primarului, vanzatoarei de la magazinul satesc sau chiar din cauza dovezilor destul de inconsistente ale prezentei extraterestrilor pe langa Paralela 45.pruneSau inca din ce in ce mai rarele sezatori rurale, prilej de hora mare si pretext de a schimba ocheade vinovate catre Elena, fata mijlocie si sfioasa a lui nea Tanase, din capul ulitei. Asta cand esti tanar. Daca ai deja nepoti, schimbi ocheade cu leatul tau, intelegandu-te din priviri despre cum sa mai degustati macar o cinzeaca ca pe vremea cand aveati si pusca zdravana si curea lata. Si nu aveati nevasta cu privire de vultur si reactii de vipera atunci cand esti la birt cu cei de-o seama.

Sau batranele si batranii satului, bunicii si strabunicii nostri, care stau in fata portii sau pe prispa, scrutand zarea cu dorul de copiii plecati si de nepotii pe care abia ii asteapta in curtea larga si plina de flori. Imbracati, de cele mai multe ori, in portul national, te arunca in trecut, un trecut pe care il stii si de care ti-e dor. Copilaria ta.mamaSau peisajele acelea montane care iti taie rasuflarea si pe care le porti cu tine oricand vremurile, nevoia sau placerea te duc dincolo de hotare.munte magarSau mirosul inconfundabil al brizei Marii Negre, vindecator de stres dar totodata aducator de nostalgii si factor declansator al unor reverberante romatico-poetice pana si la cei care inca mai cred ca poezia este de fapt numele fetei celei mici si oachese ale bulibasei din satul vecin (Ovidiu, cel nasos si exilat, i-a dedicat multe randuri. Ei, Marii, nu fetei bulibasei).
mare2Sau inegalabila Delta. Unicat in lume, motiv de uluiala pentru straini, de mandrie pentru noi si modus vivendi pentru locuitorii acesteia, care sunt intr-o simbioza perfecta cu fauna si flora prezente acolo.
deltaSau branza facuta la stana, afumaturile de la afumatoare, muraturile puse de cei ai casei, tuica de fructe din livada (nu distilat de cereale, desi si ala are cateodata farmecul lui), cozonacii facuti din spirit de competitie cu vecina, sarmalele facute cu sutele si terminate mai repede decat credeai, saramura cu mamaliga, nelipsitul gratar facut in padure, la lac, in curte, pe balcon, pe bloc, etc, chiar si inegalabila bere la pet …si nu mai continui pe tema culinara ca ma ingras cu gandul.cozoSau, si nu in ultimul rand, limba noastra materna. Limba asta despre care iti dai seama ca e atat de melodioasa doar dupa ce stai mult printre straini. Si despre care te doare cand o vezi stalcita si chinuita exact de catre ai tai, cei care ar trebui sa o respecte cel mai mult.floriAsta este Romania pitoreasca. Romania mea si a ta.

II. Romania pe dos. A lor.

Este aia in care iti astepti bagajele sa iasa din cala avionului, bucuros ca esti in tara ta. Dar valiza ta, pe care o credeai incasabila – ca asa zice si producatorul ei, unul de incredere – este sparta. Da, da, sparta. Pentru ca exista cineva caruia nu-i pasa ca e bunul tau si ca ai platit pentru un serviciu. O arunca de la inaltime peste alte valize si gata, job done. Iar tu nu ai timp si energie necesare sa te lupti cu sistemul.

Este aia in care in mai putin de 5 (cinci) kilometri de la aeroport, in unul dintre cele mai mari orase ale tarii, incepi sa te gandesti daca nu cumva arcurile masinii s-au rupt pentru ca asa e drumul sau te-ai ratacit tu si esti pe un drum forestier, desi indicatoarele pretind ca e drum european. Inclini sa crezi ca te-ai ratacit totusi pe un drum forestier, pentru ca altfel nu aveai cum sa ai pe masina atata noroi in doar 10 minute. In sprijinul concluziei tale ca esti pe un drum forestier aparut cumva in centrul unui mare oras este si lipsa oricaror indicatoare lamuritoare, dar ramai cu mirarea si invidia ca ceilalti soferi aflati in trafic stiu incotro sa se duca, deoarece par foarte siguri pe ei. Poate sunt soferi forestieri, cine stie.

Este aia in care in capitala tarii parchezi si tu amarata ta de masina, mica, langa un ditamai jeep si imediat langa tine apare un politist si iti spune ca nu ai voie sa parchezi acolo. Si il intrebi daca cel cu jeep-ul are voie si ti se raspunde ca soferul acelei masini nu poate fi deranjat si deci nici intrebat, deoarece este fiul sefului si oricum nu este treaba ta.

Este aia in care te duci la serviciul de evidenta a populatiei cu toate actele necesare pentru a-ti schimba buletinul, conform chiar celor solicitate pe net de chiar institutia in cauza, iar acolo constati ca de fapt iti mai trebuie ceva acte doveditoare, care sa ateste ca hartiile pe care le ai sunt copii originale ale originalelor cu care trebuie sa dovedesti ca acele copii sunt la randul lor conforme cu primul original. Kafka, nu? Si asta desi tu stai in mana cu acte originale si proaspat emise de insitutiile statului care exact asta atesta. Nu conteaza, deoarece pe perete este afisat si un avizier care spune ce acte ai nevoie, dar mai are si un “etc”, asa, just in case. Si care avizier nu corespunde cu ce este afisat pe net, deoarece pe net nu este updatat. Desi si din taxele si impozitele tale este platita toata aceasta armata de functionari, chipurile in slujba ta.

Este aia in care esti impins de Duhul Frizerului sa te duci sa aranjezi cumva cele 17 fire de par ramase si stai si astepti mai mult de o ora ca frizerita sa termine conversatia cu o prietena, sa termine apoi pranzul (“se raceste mancarea, va tund dupa, ca mananc repede“), iar cand in sfarsit crezi ca ti-a pus Dumnezeu mana in cap, prin intermediul mainilor frizeritei, aceasta sa prefere sa puna pe scaun, la tuns, pe un prieten abia intrat, doar pentru ca se cunosc. Iar tu oricum nu esti nici bastinas si nici accentul corect nu il ai. Pentru ca nu ai accent. Faptul ca ai asteptat corect si civilizat la coada e un amanunt lipsit de importanta. Pana la urma nu iti intra parul in ochi, sa te incomodeze la sofat pe drumul forestier din centrul orasului.

Este aia in care in plin centrul capitalei, oras european, te zbati cu greu sa gasesti un loc de parcare. Iar cand crezi ca l-ai gasit, surpriza. Este ocupat de o naveta de plastic, care te face sa crezi ca e un loc rezervat. Dar nu e. E doar pusa acolo de cate un malac care ar face cinste oricarei echipe de rugby. Si care face pe parcagiul. Evident, ilegal. Iti cere de la obraz o suma mai mare decat ai da daca ai plati normal parcarea. Si ghici ce. Daca nu dai, la sosire tocmai gasesti masina zgariata. Sau o roata dezumflata. Sau mai multe. Daca nu cumva toate la un loc. Asta asa, de invatare de minte sa nu te mai pui tu cu ei. Si toate astea sub privirile celor ce ar trebui sa nu ii lase sa faca asta.

Este aia in care ai grija sa parchezi, zi de zi, ani la rand, regulamentar, pe o strada de langa serviciul tau, avand grija sa nu ocupi cumva vreunul dintre cele 7 locuri pe care nu ai voie sa le ocupi si totusi te trezesti cu amenda. Asta pentu ca umoristii din primaria la care contribui cu taxe si impozite a gasit de cuviinta sa publice pe site-ul care o reprezinta ca se poate de fapt parca pe strada pe care parcai tu mereu, mai putin pe “7 locuri si mai sus”. Strada fiind in rampa, e clar mai sus. Cat de mai sus, asta e interpretabil. Dar numai potrivit pentru inca o amenda abuziva.

Este aia in care o bunica vinde marar la colt de strada si este amendata 10 pensii ca vinde fara autorizatie de producator si in loc nepermis. Iar bugetarul care fura cu nonsalanta milioane de euro sau e doctor in ceva desi ar putea fi numai in greseli gramaticale este vedeta tv, imun la justitie si de fapt intangibil.

Este aia pentru care tu muncesti si visezi si in care cel pentru care platesti tu taxe si impozite te fura cu zambetul pe buze, mirandu-se ca nu ii multumesti ca te-a furat doar atat.

Este aia de care ti-e dor fiecare secunda in care nu esti acolo si pe care vrei sa o parasesti imediat ce ajungi. Pentru ca Romania pitoreasca, a ta si a mea, este coplesita de Romania pe dos. Aia a lor.cer

Narator: Geanni-Manuel Mihai, carti postale: Camelia Muntean

Advertisements

1 thought on “Romania pitoreasca. Pe dos”

  1. “Batrenele si batranii satului…bunicii si strabunicii nostri”…cei de care ne-am mai adus aminte doar cand au murit.
    Frumos…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s